joi, septembrie 29, 2016

Sceneta „Pot să intru?”, a elevilor de la CNGC Motru, jucată pe scena amfiteatrului școlii

    „Membrii echipei „Sons of Liberty” de la Colegiul Național “George Coșbuc” din municipiul Motru au susținut pe scena amfiteatrului unității de învățământ sceneta „Pot să intru?”, activitate desfășurată în cadrul proiectului EUROSCOLA. Cu această ocazie, principalul obiectiv al echipei „Sons of Liberty” a constat în diseminarea către un public cât mai numeros și divers a mesajului central al proiectului, bazat pe toleranță și respectarea demnității ca valori centrale în guvernarea unei societăți democratice.


 14502832_1186640068078146_4346448193643648812_n
    Prin intermediul punerii în scenă a problematicii refugiaților, elevii de la CNGC Motru au reușit să-și dezvolte capacitățile de sinteză și de coordonare, reușind să formeze o echipă unită, în cadrul căreia fiecare a îndeplinit cu succes atribuțiile desemnate de coordonatorii proiectului. «Am urmărit piesa cu foarte mare interes. Din punctul de vedere al unui om care nu înțelege în totalitate problemele cu care se confruntă un refugiat, piesa a avut un impact benefic deoarece am reușit să văd dintr-o altă perspectivă situația refugiaților. Am reușit să văd prin ce greutăți trec și să înțeleg mai bine de ce aceștia au nevoie de ajutorul nostru. Piesa a fost emoționantă, interpretarea actorilor mi s-a părut foarte bună. Costumele, recuzita, montajul au ajutat la definirea unei imagini sugestive pentru mesajul pe care au vrut să-l transmită elevii», a spus Anişoara Rotaru.

Continuarea în: cult-ura.ro

 


14390715_1287584021286852_676434946777192096_n

   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu